duminică, 24 ianuarie 2016

Maria Tănase - "Hora Unirii". "24 IANUARIE, ZI DE AUR A VEACULUI" (documentar TVR realizat pentru Ziua Unirii Principatelor Române)

Unirea Principatelor Romane Mica Unire 24 ianuarie 1859 Maria Tănase canta Hora Unirii documentar 24 IANUARIE ZI DE AUR A VEACULUI" (documentar TVR realizat pentru Ziua Unirii Principatelor Române youtube video film televiziunea romana nationala Vasile Alecsandri Hora Unirii 24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor Române Mica Unire Picturi de Theodor Aman şi Carol Popp de Szathmáry
Theodor Aman - Proclamarea Unirii (Muzeul Naţional de Istorie a României)

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească, informează Wikipedia.

În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza. Într-o dimineaţă, Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă: "Ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.", notează www.istoria.md

"Hora Unirii" interpretată de Maria Tănase



Moment din documentarul "24 ianuarie, Zi de aur a veacului" cu Maria Tănase interpretând „Hora Unirii".
Echipa de producţie a Televiziunii Române care a realizat acest documentar:
Redactor: Maria Preduţ
Montaj: Rodica Orezeanu-Pavel
Imagine: Ioan Cornelius-Slătinaru
de la TVR (YouTube), 24 ian. 2014

24 ianuarie, Zi de aur a veacului



De Ziua Unirii Principatelor Române, vă invităm să urmăriți documentarul "24 ianuarie, Zi de aur a veacului". În cadrul acestui documentar, realizatorii ne propun un moment cu Maria Tănase interpretând "Hora Unirii".
Echipa Televiziunii Române care a realizat acest documentar:
Redactor: Maria Preduţ
Montaj: Rodica Orezeanu-Pavel
Imagine: Ioan Cornelius-Slătinaru
de la TVR (YouTube), 24 ian. 2014

Vasile Alecsandri - Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-1 secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

"Hora Unirii" este o poezie de Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în 1856, în "Steaua Dunării", revista lui Mihail Kogălniceanu. Se cânta mereu pe data de 24 ianuarie, când s-au unit Moldova și Țara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher, potrivit Wikipedia.

Maria Tanase Hora Unirii Mica Unire Ziua Unirii Principatelor Romane Carol Popp de Szathmáry Alexandru Ioan Cuza portretul domnitorului tablou
Carol Popp de Szathmáry - Alexandru Ioan Cuza (circa 1865)

Theodor Aman (născut în 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — decedat la 19 august 1891, București) a fost pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

Carol Popp de Szathmári (născut în 11 ianuarie 1812, Cluj, Imperiul Austriac - decedat la 3 iulie 1887, București) a fost un pictor și grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii zece fotografi din Europa, informează Wikipedia.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România și decedat la 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și "monstruoasa coaliție", din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului, scrie Wikipedia.

10 comentarii:

  1. Minunata postare, Cristi!
    O zi frumoasa Ziua Unirii!

    RăspundețiȘtergere
  2. O zi minunata! Sa sarbatoriti asa cum va doriti!

    RăspundețiȘtergere
  3. http://suzanamiu.blogspot.ro/2016/01/cu-dragoste-despre-unire.html

    Maria Tanase canta atat de frumos, ca am referit postarea ta si la mine.
    O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Un om mare legat de o faptă şi mai mare!

    RăspundețiȘtergere
  5. O inspirată dedicație pentru Ziua Unirii! Frumoase videoclipuri, frumoase fotografii! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere