duminică, 29 iunie 2014

29 iunie. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel 29 iunie 2014 sarbatoarea de azi icoana Romania
Sfinţii Petru şi Pavel
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 29 iunie pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, doi stâlpi ai bisericii noastre.

Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida (în Galileea Palestinei). Era fiul lui Iona şi fratele mai mare al Sfântului Apostolul Andrei, cel întâi-chemat. Numele său din părinţi era Simon. Căsătorindu-se cu fiica lui Aristobol (fratele Sfântului Apostol Barnaba) s-a mutat în Capernaum, un oraş aşezat pe malul lacului Ghenizaret care era bogat în peşte şi de aici a deprins şi meseria de pescar. Numele de Petru l-a primit de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care s-a uitat la el şi i-a spus „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chefa (ce se tâlcuieşte: Petru)” (Ioan 1, 42). Petru i-a făgăduit Mântuitorului Iisus Hristos că Îl va iubi întotdeauna, dar în timpul patimilor Lui, s-a lepădat de trei ori, nerecunoscând în faţa gărzilor că îl cunoaşte pe Domnul Iisus Hristos. Imediat s-a căit de fapta sa şi a început să plângă amar. Iisus a prezis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia mare. Greşeala i-a fost iertată, căci după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele” (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol. După Înălţarea Mântuitorului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sfântul Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în oraşele din Asia Mică şi a ajuns până la Roma împăraţilor păgâni (în jurul anului 57 d. Hr.). În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanșate de către împăratul Nero, după incendierea Romei în anul 64 d. Hr., a fost arestat împreună cu Apostolul Pavel. Sfântul Petru a fost condamnat la moarte şi executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus Hristos), în anul 67 d. Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.

Sfântul Apostol Pavel s-a născut între anii 1-5 d. Hr. în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia (Asia Mică), fiind numit la naştere Saul. Tatăl său era evreu –fariseu. Înainte de a veni în Tars locuise în Roma şi obţinuse dreptul de cetăţenie romană. Saul a fost elev al învăţatului rabin Gamaliel. După studiile îndrumate de marele rabin, Saul devine cel mai strălucit discipol al acestuia, având calităţi intelectuale deosebite, precum şi zeul şi fanatismul religios al unui fariseu. De aceea, Saul a fost un aprig urmăritor al creştinilor, fiind prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan, Întâiul-Mucenic (Fapte 7, 58). În anul 33 Saul cere aprobarea marelui preot Caiafa pentru a pleca la Damasc în urmărirea creştinilor. Faptele Apostolilor arată prefacerea sufletească a lui Saul, prigonitorul creştinilor, în Pavel, apostolul lui Hristos. În timp ce se afla pe cale o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni (Fapte 9, 1-22). Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeieşti, Saul îşi regretă faptele şi este botezat de Anania. Curând după convertire, Saul îşi schimbă numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor. Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei, cât şi la păgâni. Pavel şi-a petrecut viaţa de creştin în suferinţă şi lucrând pentru Hristos, înfiinţând şi organizând Biserici pretutindeni. A atins o aşa stare de îmbunătăţire încât spune Bisericii din Galatia: nu eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2, 20). Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Sfântul Apostol Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ocrotitori ai celor privaţi de libertate

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, de aceea ei reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greşesc. De asemenea, cei doi Sfinţi Apostoli au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.

În 1993 şi 1997, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-au semnat nişte protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, datorită vieţii pe care au avut-o Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare" (la articolul 77). În fiecare unitate penitenciară din ţara noastră au fost înfiinţate biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox. Preoţii din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală a tuturor deţinuţilor care solicită acest lucru. Aceste servicii se realizează în colaborare cu Direcţia Reintegrare Socială din fiecare unitate în sistem penitenciar din ţara noastră.

Post în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

În Biserica Ortodoxă Română, anul acesta, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a început luni, 16 iunie 2014. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Dat fiind rolul major pe care l-au avut aceşti Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât şi duhovnicească a creştinilor.

Această perioadă ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și al celorlalți Apostoli ai Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Durata şi modul de postire

Începutul Postului Sfinţilor Apostoli este în funcţie de data Sfintelor Paşti. Începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinţilor. Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, Postul Sfinţilor Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Paştele cade pe 4 aprilie, până în situaţia în care poate fi desfiinţat, atunci când Paştele este prăznuit după data de 1 mai. Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956 când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai, iar Sfântul Sinod a hotărât ca postul să se ţină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (sărbătoarea căzând înaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, în seara căreia se lasă sec de obicei). Aceeaşi situaţie a fost şi în 1983 (Învierea Domnului - la 8 mai), când postul a fost numai de două zile (27-28 iunie).

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără ulei, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn şi vin. Dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare şi cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn şi vin. Şi în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la peşte. Dacă însuşi praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile.

Prin ţinerea acestui post se cinstesc şi darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.

Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA

La mulţi ani celor care îşi sărbătoresc astăzi onomastica!

2 comentarii:

  1. Cu bucurie am lecturat, Cristi şi îţi mulţumesc mult că ai împărtăşit cu noi.
    Fii binecuvântat de Bunul Dumnezeu, Cristi!

    RăspundețiȘtergere