joi, 13 iunie 2013

Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor

inaltare
Înălţarea Domnului
Înălţarea Domnului (numită în popor şi Ispas) este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe şi se sărbătoreşte întotdeauna în joia din săptămâna a şasea după Paşti, adică la patruzeci de zile după Înviere. Anul acesta Praznicul are ca dată de sărbătorire ziua de 13 iunie.

Înălţarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii.

Sărbătoarea rememorează momentul în care, în prezenţa Apostolilor Săi, Mântuitorul Hristos S-a înălţat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. Înălţarea Domnului este relatată de două ori de Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale şi în capitolul 1 al cărţii Faptele Apostolilor. Evanghelistul relatează momentul Înălţării spunând că au mers până spre Betania, unde, Hristos ridicându-şi mâinile i-a binecuvântat şi când îi binecuvânta S-a depărtat de la ei şi S-a înălţat la cer (24, 49-52). Aflându-se pe Muntele Măslinilor, înainte de Înălţare, Mântuitorul le-a vorbit despre propovăduirea Evangheliei Lui până la marginea lumii şi despre Împărăţia Cerurilor. Apoi, în prezenţa îngerilor şi a Maicii Domnului, un nor L-a ridicat din mijlocul lor şi S-a înălţat cu trupul la cer, şezând de-a dreapta Tatălui. Îngerii, în chip de bărbaţi, au vestit Apostolilor a doua venire a Mântuitorului în Slava Sa.

Sărbătoarea Înălţării Domnului este unul dintre cele mai vechi praznice creştine, atestat încă din secolul al IV-lea de Eusebiu de Cezareea, în opera Despre Sărbătoarea Paştilor. În perioada 380-385 pelerina apuseană Egeria aminteşte de festivităţile din ziua a 40-a după Paşti. Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o predică (sec. IV) la această sărbătoare pe care o numeşte cinstită şi mare. În secolul al V-lea sărbătoarea este amintită şi de Fericitul Augustin, apoi, în sec. VI, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare – Sf. Ioan Damaschin, Sf. Iosif Imnograful - compun canoanele din Slujba Înălţării. Sărbătoarea a primit o solemnitate aparte în timpul Sfintei Împărătese Elena care a ridicat o biserică pe Muntele Măslinilor în care sărbătoarea Înălţării se prăznuia cu mare fast.

Părintele Dumitru Stăniloae spune că Înălţarea a însemnat şi înălţarea firii omeneşti la cer, căci Hristos este Unul din Treime şi ca Om: "Ce-a însemnat propriu-zis înălţarea lui Hristos la cer nu putem şti. Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălţat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualităţii tuturor treptelor îngereşti, ca să fie şi ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat şi ca om la treapta de Împărat al Împărăţiei omenirii înnoite. Acum a luat şi ca Om toată puterea în cer şi pe pământ".

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, drept sărbătoare naţională a poporului român. În această zi, sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Catedrala Mântuirii Neamului are ca hram principal Înălțarea Domnului.

Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!