vineri, 30 septembrie 2011

Ce riscăm dacă mâncăm des produse de fast-food

Hambugerii conţin o cantitate mare de sare care creşte riscul de hipertensiune
Hamburgerii conţin o cantitate mare de sare care creşte riscul de hipertensiune

Introduse zilnic în dietă, alimentele de tip fast-food cresc riscul de diabet zaharat, de hipertensiune arterială şi de obezitate. Potrivit statisticilor, 25 la sută dintre români sunt obezi, iar 50 la sută au probleme cu kilogramele în plus.

Produsele de tip fast-food sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional, iar consumate pe termen lung slăbesc organismul şi ne fac mai vulnerabili în faţa bolilor, atenţionează nutriţioniştii. Cele mai consumate alimente de tip fast-food sunt shaorma, hamburgerii, cartofii prăjiţi, kebabul, pizza şi aripioarele de pui picante. În plus, în cele mai multe situaţii, servirea unor astfel de mâncăruri este însoţită de o băutură răcoritoare carbogazoasă, de tip cola, care are un conţinut bogat în zahăr. “Astfel de alimente ar trebui complet evitate. Chiar şi prin consumul redus, de exemplu, odată sau de două ori pe lună, acestea produc dereglări în funcţionarea organismului. Iar în condiţiile în care devin o obişnuinţă, ne pot pune sănătatea în pericol”, explică medicul de familie Călin Ciubotaru. De asemenea, specialiştii atrag atenţia şi asupra faptului că românii sunt printre cei mai sedentari europeni, iar cei care practică totuşi un sport o fac mai mult din considerente estetice.

Obezitatea, primul semn de boală

Primele consecinţe ale consumului frecvent de alimente de tip fast-food sunt kilogramele care se acumulează în foarte scurt timp. Asta pentru că multe produse sunt bogate în grăsimi şi sărace în vitamine şi în minerale, din cauza temperaturilor foarte ridicate la care sunt supuse în timpul preparării. În plus, conţin aditivi alimentari, cunoscutele E-uri, care devin periculoase în timp. Aditivii perturbă digestia, iar cei mai mulţi au potenţial cancerigen. În ceea ce priveşte grăsimile, oamenii de ştiinţă britanici de la „Hampshire County Council‟ au observat că numai o porţie de mâncare de tip fast-food conţine o cantitatea de grăsime echivalentă cu cea recomandată într-o zi. În plus, grăsimile sunt din clasa celor „rele‟, recunoscute pentru faptul că determină creşterea nivelului de colesterol, care, în timp, se depune pe vasele de sânge şi provoacă probleme cardiovasculare.

Sarea provoacă hipertensiune

Un alt studiu realizat de oamenii de ştiinţă britanici a scos la iveală faptul că produsele de tip fast-food conţin o cantitate de sare de două ori mai mare decât cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În mod normal, un adult ar trebui să consume şase grame de sare pe zi, care reprezintă echivalentul a jumătate de linguriţă de sare, iar copiii doar trei grame de sare. Pe termen scurt, sarea în exces favorizează reţinerea apei în ţesuturi, însă, în timp, creşte riscul de apariţie a hipertensiunii arteriale, bolilor de inimă, cancerului de stomac şi osteoporozei. De asemenea, persoanele care suferă deja de boli de inimă trebuie să evite alimentele de tip fast-food, deoarece riscă un atac vascular cerebral.

Câte calorii se găsesc în cele mai populare produse de fast-food:
-Cartofi prăjiţi. O porţie medie are 540 de calorii şi 26 g de grăsime.
-Hamburgeri. 280 de calorii şi 10 g de grăsime.
-Pizza de mărime medie. 1.100 de calorii şi 50 grame de grăsime.
-Aripioare de pui. O porţie are 140 calorii şi 8 g grăsimi.
Sursa: ADEVARUL.RO

23 de comentarii:

  1. Bun articol! Dacă s-ar şi urma aceste indicaţii, altfel ar sta lucrurile. Să ai un sfârşit de săptămână plăcut, Cristi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Numai cand apare cate o boala se respecta indicatiile. :) Week-end placut, Dana!

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmm... Nu-s o fana infocata a produselor fast-food, dar nici sa ma abtin de tot nu pot. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu masura merge, Andreea. Week-end placut! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte foarte bun si educativ totodata articolul tau Cristi, demn de urmat.
    Ma bucur ca nu sunt o consumatoare infocata a produselor de tip fast-food si nici a bauturilor carbogazoase - uite cat rau provoaca. Spre fericirea mea, eu mananc produse bio, din ograda si gradina mamei mele. :)

    O zi minunata iti doresc Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Inseamna ca esti norocoasa daca mananci natural direct de la sursa. :) O zi buna, Stefania!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bună Cristi!
    Foarte interesant articolul!
    Sunt gustoase dar, nu sunt preferatele mele!
    Un weekend excelent îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt mai de modă veche... Mâncarea tradiţională oare ce-o avea? Nu-i mai bine să intri într-un local, să mănânci ceva ca lumea şi să savurezi un pahar de vin? Aaa, te grăbeşti? Iei o gustărică şi gata!
    Mâncatul pe stradă, în picioare sau în mers îţi distruge stomacul...

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua

    Sunteti interesat de un schimb de linkuri? Detin mai multe website-uri si as fi interesat de un parteneriat. Daca sunteti interesat va rog sa-mi raspundeti la aceasta adresa de e-mail sau ma puteti contacta pe Yahoo Messenger la adresa: maryus_mono pentru a discuta mai multe detalii.

    Cu stima, Daniel Stroe

    RăspundețiȘtergere
  10. Cred ca la români înca-i bine dupa câte vad, prin alte parti e jale. Dar mi se face pofta din când în când de cartofi prajiti. Nu-i bine sa mânânci în fiecare zi, dar macar o data pe luna...

    RăspundețiȘtergere
  11. Pai asa cateodata mananc si eu, ca doar oameni suntem. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Din cand in cand mai merge si fast-food. Asta e, daca nu-mi place sa gatesc... :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Asta am zis si eu, cateodata merge. Motiv de iesit in oras. :))

    RăspundețiȘtergere
  14. De multe ori, chiar daca nu ne dorim neaparat o masa de tip fast-food, mirosul irezistibil si imaginea impecabila a produselor ne fac sa le alegem.De asemenea, publicitatea care li se face si reclamele frumoase ne fac sa fim curiosi si sa vrem sa le incercam.
    In concluzie, acest tip de produse are o multime de dezavantaje pentru noi, cu implicari importante asupra sanatatii si calitatii vietii, imediate si tardive, si ar trebui consumate cel mult ocazional.

    RăspundețiȘtergere
  15. Cand ies de la munca trec pe linga un restaurant fast food, iar mirosurile de acolo imi accelereaza foamea, insa cind ma gandesc la carnea aceea care sta fara protectie si se mai aseaza mustele pe ea o las balta.
    Bun articolul! Aviz amatorilor!

    RăspundețiȘtergere
  16. Asa e, Sorin. In articol sunt mentionate bolile care apar daca se consuma des astfel de produse.

    RăspundețiȘtergere
  17. Melly, hai ca ai fost tare cu mustele! :))

    RăspundețiȘtergere